Strigă crișanul către moț:

„Ține moț de hastă straiță
Să mă hâț (joc) cu hastă moață.
Până mă hâțai cu moața,
Se duse moțul cu straița!

Iar moțul îi răspunde:

Măi, crișene, lapte în teoc
Adă fata să ți-o joc
De nu țio-i juca-o bine,
Intre smerii în ea și-n tine!”

De când se ştiu moţii pe pământ, de-a lungul anului lucrau în băile de aur ale Apusenilor şi în fiecare sâmbătă și duminică aproape de Sânt Ilie, se adunau pe Muntele Găina, botezat după găina cu ouă de aur din Munţii Bihariei, şi vindeau cireşe, miere, rachiu, ciubere sau oale smălţuite. Totdeauna îi luau cu ei şi pe cei tineri pentru a se întâlni, a se cunoaşte şi, de foarte multe ori, pentru a se căsători.

După încheierea trocului, sătenii întindeau o masă cu plăcinte, găini fripte, brânză şi clisă (slănină), iar apoi începea muzica şi jocul. În zori, apăreau fetele şi nevestele şi toată petrecerea se muta pe creasta muntelui. Dansul era obligatoriu, ca flăcaii să vadă că fata nu şchiopăta. De era vreun fecior interesat, părinţii puneau pe masă de-ale gurii şi ţuică, iar tatăl baiatului se înfăţişa şi se târguia pentru fată. Dacă părinţii cădeau la înţelegere, fata era invitată la joc şi apoi cântărită pe o scândură în balans, la capătul căreia era pusă zestrea împachetată în lazi sculptate cu motive florale.