În Miercurea Paştilor, Joimăriţa sau Joimărica începe să cutreiere timp de două zile satele pentru a măsura hărnicia fetelor şi a nevestelor tinere. Soră cu Muma Pădurii, despletită şi înfiorătoare cu gura ei căscată, Joimăriţa era o veche zeitate a morţii care păzea focurile din Joia Mare. Obişnuia să umble cu un hârb plin de jar cu care le ardea degetele şi unghiile fetelor leneşe care nu terminaseră de tors şi ţesut în iarnă.

Război de țesut în Casa-Muzeu “Constantin Brâncuși”, sat HOBIȚA, com. PEȘTIȘANI, jud. GORJ
Copyright: cimec.ro, Autor: Odeta Catană

Astăzi după apus, copiii din Oltenia, cu precădere Dolj, pleacă să colinde în perechi casele din sat şi unde află că torsul nu e gata, cer ouă care vor fi înroşite vineri:

Câţii-Mâţii,
Toarce câlţii!
Ori i-ai tors,
Ori i-ai ros.
Scoate ţolul să ţi-l văz
Şi de-l ai
Să te-nduri şi să ne dai
Cele ouă-ncondeiete
De colo, din cobilete,
Unu’ mie,
Unu’ ţie
Şi unu de tovărăşie,
La anu’ şi la mulţi ani!
Câţi, câţi, ai tors câlţii?
Ori i-ai tors, ori nu i-ai tors,
Ori i-ai băgat pe vreun dos?
La leliţa în părete
Două ouă-ncondeiete.

Femeile care nu au terminat munca, pun la fereastră un crâmpei de pânză ţesută în anul precedent şi dau foc câlţilor şi feştilei pentru a se feri de furia Joimăriţei. Pentru a se proteja de Joimăriţă, se ung uşile cu usturoi şi se aprind paie sau cârpe prin case şi gunoi în curte, iar cenuşa se aruncă peste straturi.

Ania Moldoveanu, Tezaur Românesc; Odeta Catană, cimec.ro