În cultura veche românească, femeia era cu mult mai preţuită decât astăzi şi i se închinau nu una, ci cinci sărbători de-a lungul anului. În a treia marţi după Paşti, în sudul ţării se ţinea Răpotinul Ţestelor, singura zi din an când numai femeile căsătorite aveau voie să prelucreze lutul pentru a da naştere ţestelor pentru copt pâinea şi capacelor de astupat gura sobelor şi a cuptoarelor.

Femeile se adunau pe coturi sau pe neamuri într-un loc dinainte ştiut. Aici aduceau pământ de şes, humă, precum şi pământ de la o fântână, de la rădăcina unui cireş pietros şi de la cea a unui măr dulce, amestecându-le pe toate cu câlţi tocaţi sau paie şi cu balegă de vacă sau de cal. Amestecul se călca cu picioarele, făcându-se apoi atâtea grămăjoare câte femei erau la clacă. Dus acasă, amestecul era prelucrat în grădină, aici punându-se pe nişte muşuroaie care aveau forma viitoarelor ţeste, apoi erau lăsate să se usuce la soare.

Ţeste pentru coacerea pâinii Sursă: emiliacorbu.ro

Formulele de bineţe ale celui care se întâmpla să treacă pe lângă aceste femei erau fie „bun lucru, femei harnice!” sau „Hristos a înviat!”, alte formule atrăgând, se zice, spargerea ţestelor.

Răpotinul ţestelor mai e supranumit şi Marţea Mânioasă pentru că femeile nu lucrează decât la ţeste şi au dreptul acum de a se purta mai aspru cu bărbaţii, spunându-se că astfel se răzbună pentru toate neplăcerile ce le-ar fi avut din partea lor în celelalte zile ale anului.

Ţeste de humă arsă
Sursă: emiliacorbu.ro

În timpul sau la sfârşitul lucrului, femeile mâncau bucate alese şi beau vin, stropind şi ţestele, spre a fi belşug şi noroc în casa fiecăreia. Probabil şi în legătură cu această petrecere, tradiţia românească socoteşte şi această zi ca o sărbătoare a femeilor.

Aşadar, la mulţi ani!

Sursă: Etnograf Marcel Lutic, www.traditionalromanesc.ro, www.emiliacorbu.ro