Calendarul ortodox îl pomeneşte astăzi pe Cuviosul Alexie, în vreme ce în calendarul străvechi apare Alexe cel Cald, ultimul dintre cei nouă Moşi care aduc, în sfârşit, primăvara şi vremea bună. Se spune că Babele lui martie, în frunte cu Dochia, au furat soarele la începutul lunii şi l-au dus într-o teleagă trasă de nouă cai înaripaţi. Sân Toader, paznicul porţii dinspre miazăzi a cerului, s-a înfuriat de aşa îndrăzneală şi a încălecat nouă cai cu nouă Moşi care au îmbătrânit mânând bidivii.
Retezatul stupilor
“Dar Babele, mai rele decat dracul, au mânat de-au scos sufletul din caii lor, până ce teleaga Soarelui a reuşit să treacă de poarta cerului. Opt zile l-au tot căutat Moşii în frunte cu Sân Toader, opt zile năprasnice în care Babele afurisite întunecau cerul şi pământul de ploaie şi ninsoare. Dară Alexa, Mosul cel de-al nouălea, apucă tocmai drumul pe care a apucat Soarele şi-l zăreşte. Şi acum fug toţi Moşii împreună după Soare. Şi în ziua asta se dezmorţeşte firea şi ies toate gângăniile pământului la iveală, şi şerpii, şi broaştele, şi tot ce-a dormit peste iarnă”. (Simion Florea Marian)
În satele din Câmpia Română, unde oile încetau să mai fie hrănite din această zi cu fân şi otavă, fiind scoase la iarbă verde, sărbătoarea Alexiilor se numea Lăsatul. Timpul era în preajma echinocţiului de primăvară, suficient de cald pentru ca insectele să “învieze”, reptilele să se “dezmorţească”, ştiuca să se “zbată în apă” anunţând perioada de reproducere, albinele să iasă din stupi în căutare de hrană. De aceea sărbătoarea era denumită local şi Ziua Şarpelui, Ziua Peştelui, Retezatul Stupilor.
La Alexii se greblau şi se măturau ogrăzile, târlele şi oboarele, se aprindeau focuri prin grădini şi livezi, se ocoleau casele şi acareturile cu tămâie şi cârpă arsă pentru alungarea şerpilor şi insectelor, se legau tulpinile pomilor fructiferi cu paie să nu se caţere omizile pe crengi, se suna din clopoţei sau se făceau zgomote bătând din fiare vechi pentru a se speria şerpii, şopârlele, salamandrele, broaştele.